In cele de mai jos puteti vedea ce se poate intampla daca iti dai numarul de telefon in fuga.
Pong: Roger roger
Ping: Bine vulture!
Pong: Shoimul catre nevastuica.
Ping: Ba bufnita catre uliu. Pong: Macaraua catre carabushe.
Ping: Naparca de stepa catre dihorul pipit. Pong: Shinshila de bariera catre codobatura de autostrada.
Ping: Papagalul mut catre dropia de baragan. Pong: Zoroastrul de dimineata catre silfida de veghe.
Ping: Caru' si mai mare catre mentosana zen. Pong: Rostopasca creponata catre matraguna violacee.
Ping: Granitu' bicolor catre ametista shifonata. Pong: Plexiglasul omniscient catre sideful smarandiu.
Ping: Obsidianul languros catre rabarbura inecacioasa. Pong: Pan-ul de peisaj catre ondina shuvoielnica.
Ping: Cheia de 16 catre canciocul ciobit.
Pong: Id-ul de mess catre SMS-ul de buzunar.
Ping: KOHNET FILM. (to be continued)
Pong: Subtitles needed for last phrase.
Ping: THE END in rusa. De la desenele amanate rusesti Nu zaiet nu pagadi...dar asa e...voi prindeati sarbii pe acolo. In partea mea de Dunare prindeam rusii. de picior.
Pong: Haha, farewell then.
Acest text a fost publicat fara acordul sender-ului be). Intrucat sender-ul a) nu a primit nici dezacordul, here we are...published!
Obisnuiesc sa merg cu metroul. Pentru ca e rapid si ma scuteste de timp pierdut aiurea in trafic alaturi de oameni care mai de care mai economi in a folosi apa si sapunul. Mai ales acum..pe timp de megacriza. Si la metrou intalnesc acest gen de oameni, dar macar trebuie sa-i suport mai putin timp.
In fiecare dimineata vin cu metroul catre birou si schimb magistrala la Unirii. Mergand de atata vreme pe acelasi traseu, la aceleasi ore, se intampla sa dai mai tot timpul cam peste aceeasi oameni. Despre unul aparte vreau eu sa povestesc acum si anume despre ceasul meu uman. Este un om in functie de care imi calculez daca sunt sau nu in intarziere. Acest om este un batran cersetor infirm care se deplaseaza pe o placa cu rotile ajutandu-se doar de maini pentru a o propulsa. Va inchipuiti ce forta poate avea acel batranel...si cam cu ce viteza se misca prin puhoiul de lume grabita de la 9 dimineata. Il intalnesc aproape in fiecare dimineata in pasajul de la Unirii. Daca el se afla in capatul pasajului dinspre Unirii 1 e ok, sunt relaxata, merg agale, eeeee tiiimp. Daca insa e inspre capatul dinspre Unirii 2 e clar ca ar fi trebuit sa fiu deja in birou. Nu ca asta m-ar face sa alerg, dar in timp ce merg agale ma pot gandi la o scuza pentru cele 5-10 minute de intarziere. Anyway, e incredibil cum il intalnesc pe batranelul acela fix la aceleasi ore in fiecare dimineata. Mai ca incep sa prind drag de el.
- Stati sa inchid usa ca este zgomot. Si ma ridic de pe scaun ca sa inchid usa agentiei.
- Vai dar ce inalta sunteti! M-am si speriat! zise clienta din fata mea cand sa ma asez la loc...
Mda...si tu esti invidioasa..imi zic in gand, ca parea genul.
Mi-am amintit de persoanele pe care le surprind uneori uitandu-se la incaltarile mele. Nu, nu port tocuri mai mari de 1cm niciodata. Doar la nunti mai fac cate o exceptie. Mi-ar placea sa port tocuri...dar ma ia ameteala si asa uneori. Plus ca e obositor sa te apleci mereu ca sa auzi ce zic prietenii tai nu atat de inalti.
E bine sau nu e bine sa fii inalt?
Pai e bine pentru ca tu vei vedea tot timpul ce se intampla pe scena la orice concert, manifestatie culturala sau de alt soi, oriunde ai fi, in fata, in spate, la mijloc. Nu te vor deranja prea mult capetele celorlati intr-o sala de cinema. Esti oricum mai inalta decat 85% din populatia acestei tari sau si mai bine.
E distractiv sa-ti vezi prietenii mai scunzi urcandu-se pe scaun, caznindu-se sa ia o cutie de pe raftul de sus iar apoi tu sa te oferi sa o pui la loc doar intinzand cu nonsalanta o mana.
Esti util la casa omului, poti prinde perdele, draperii mult mai usor decat ceilalti, poti aspira ganganiile de pe lustra fara sa te mai cocoti pe scaun, ajungi sa iei/pui cartile pe raftul cel mai de sus.
Intotdeauna vei mai gasi un fruct intr-un copac la care inca nu au ajuns altii.
Daca ai si grija sa-ti mentii silueta dai bine la publicul masculin si atragi priviri invidioase din partea celui feminin. Uneori, e adevarat te inteapa toate acele priviri. In timp insa, ajungi sa le ignori.
Daca pui cateva kilograme in plus ceilalti nu vor observa niciodata, intotdeauna compensand lungimea.
Nu e bine cand tampla ti se mai intersecteaza cu barele din metrou sau autobuz, cu vreo creanga de copac mai joasa sau cand trebuie sa folosesti o masuta foarte joasa. E cam neplacut cand in avion nu mai prinzi locuri la iesirile de urgenta sau cand te plimbi cu o masina nu prea spatioasa. E trist cand adolescenta fiind te indragostesti de tipi mai scunzi decat tine cu care iti e cam jena sa iesi in oras...desi intre voi exista acea conexiune. Trebuie sa ai grija cand iti cumperi o canapea, sa fie suficient de lunga incat sa nu-ti atarne picioarele in fara ei.
Era complicat acum cativa ani cu hainele...pantalonii care sa-ti fie suficient de lungi erau insuficient de stramti. Aveai de ales intre a arata ca un pescar sau a parea ca porti salvari tot timpul. Acum slava creatorilor de moda ca sunt in trend pantalonii trei sferturi si be) au dat navala brandurile occidentale cu marimi mai potrivite si in tarisoara noastra.
Alte neplaceri? nu-mi mai vine in minte nimic altceva. Deci, oficial imi este bine sa fiu inalta!
O creatura ce parea sa aiba in jur de 30 de ani dar tinea neaparat sa nu-i arate pasi timid in agentie. Stilul de imbracaminte alambicat...cu tendinte sport si pierce-ul din spranceana ce se potrivea cu fizionomia ei ca nuca-n perete ma amuzara.
-Buna ziua, vreau si eu sa merg in Italia.
- In ce oras va rog? intreb eu radiind de amabilitate
- Pai in Italia
- Stiti, Italia e maricica...in nord, in sud?...pe vreo insula?
- Pai nu stiu...Gorgola...Gorgota...parca asa cumva mi-a zis ca se numeste orasul...zice ea afisand o privire bovina.
Nici eu nu-s Mafalda, but Google is my best friend.
- Am gasit doar o insulita mica, in vestul Italiei care se numeste Gorgona. Acolo doriti sa ajungeti?
- Nu stiu...imi spune senina.
- Pai nu puteti sa dati un telefon ca sa aflati exact unde trebuie sa mergeti?
- Pai nu-mi raspunde.
Pai evacuati incinta si faceti un drum pan' pe Golgota, poate va iluminati, imi zic in gand...
Si mai petrece cateva zeci de secunde prinvind in gol la telefonul care "nu mai suna.."
Dar pana cand? ma intreb. Noroc cu pustiul rus care se reintoarse sa-si cumpere biletul catre Roma.
Ma amuza teribil si in acelasi timp ma induioaseaza oamenii in varsta aflati in posesia unui telefon mobil. Imi place sa-i studiez in metrou, pe strada, in autobuz, in statia de autobuz, in magazine, in parc, la coada la patiserie, etc. Am observat ca acestia se impart in doua categorii: cei care uita ca detin asa ceva si nu realizeaza ce se intampla cand le canta buzunarul si cei carora le transpira palma din pricina grijei ce o poarta minunatului aparat. De asemenea mai sunt cei care vorbesc foarte tare, pentru ca el e in Centru iar pana in Drumul Taberei de unde il apelaza consoarata e ceva cale, sau cei care abia vorbesc, de parca au senzatia ca sunt spionati. Fosti securisti probabil. :D
La un colt de strada, se opri in fata mea un batranel butonand oarecum nesigur un telefon cu clapeta. Ridica privirea catre mine, probabil sa vada daca sunt demna sau nu sa-mi ceara ajutorul. Mai butona ceva timp. Nu ofer servicii de amabilitate decat daca imi sunt cerute in mod expres. Cronometram sa vad cat ii ia pana cand se va da batut. Ma asteptam sa fie mai perseverent. Se pare ca inspiram oaresce incredere, ca imi intinde telefonul si ma intreaba: "Donsoara, ce scrie aicea?..." Ma uit la telefon si ii citesc: "jurnal apeluri". Privirea lui inca intrebatoare ma induioseaza si ma face sa-i dau informatii suplimentare: "adica ultimele numere de telefon pe care le-ati apelat, la care ati sunat sau care v-au sunat." Cand ma pregateam chiar sa devin saritoare si sa-l intreb daca pot sa-l ajut cu ceva, intoarce telefonul il apropie de ochi, apasa nesigur pe o tasta, isi misca bastonul din loc si incepe sa faca pasi cu telefonul la ureche. Ca nu si-a inceput discutia cu "buna ziua" mai treaca-mearga...dar nici macar un "merci" din coltul gurii, "aha", "acum ma descurc" ...? Asta e una din problemele romanilor...n-au maniere domle'...Si daca mai aud vreun batran zicand cu tonul acela scarbit "tineretul din ziua de azi..." jur ca ii fac un test de respiratie. Adica sa vad cat timp poate rezista cu gura si nasul acoperite de palma mea dreapta. Am zis!
Observ ca lumea sufera din ce in ce mai mult de insomnii provocate de panica cauzata de insiguranta viitorului lor. "Oare ce-mi rezerva viitorul?" De cate ori nu ati auzit aceasta intrebare. Isi omoara nervii, ficatii. Fac cancer.
Pentru ca sunt atenta, pentru ca imi pasa, pentru ca imi place sa vad lumea zambind, m-am apucat de studiat serios. Am calatorit mult. Am cunoscut si am aflat cele mai ascunse taine de la shamani, capetenii de triburi din Africa, preoti tibetani, vraci hindusi, ornitorinci zen, indieni piei rosii si nu in ultimul rand tigani caldarari. Diplomele si premiile obtinute la cele mai elitiste seminarii si congrese internationale in domeniu nu ar trebui sa va faca sa va indoiti nici macar o nanaosecunda de acuratetea informatiilor oferite.
Ghicesc in orice mai putin in palma. Acest lucru este comun, banal plictisitor si deja exista o mama Omida destul de depasita de noile tendinte as zice.
Ghicesc in pleoapa, in pupila, in gene si sprancene, in pungile de sub ochi, in cucui, in cosuri, in parul de pe piept, in ficat, in marul lui Adam, in scamele din buric, intre degetele de la maini si picioare, in riduri, in laba gastii, in gropitele din barbie si obraji, in colturile gurii, in pistrui, in parul din nari, in ceara din ureche, in gaura de la cercel, in noitele de pe unghii, in celulita, in vergeturi, in parul de pe degete, in mustata, in genunchi, in cot, in ceafa, in nodulii de la san, in vertebre, in gusa, in negi, in alunite, in cicatrici, in semne de nastere, in chelie, in bataturi, in buricele degetelor, in jegul de sub unghii, in tibie, in peroneu, in vene si nu in ultimul rand in talpa. Eh bine da, exista si in talpa o linie a vietii, dar e calcata in picioare.
Preturile foarte mici variaza in functie de complexitatea viitorului afisata in oricare dintre partile corpului enumerate mai sus.
Nu ezitati! Nu mai cheltuiti banii pe somnifere. Veniti de va asigurati un somn cum numai pruncii au.
dandu-ma cu corabia pe net am descoperit un site foarte dragut cu stickere decorative pentru pereti. m-am indragostit subit de unul cu o lampa. trebuia sa o am! sa fie a mea! investigand am descoperti ca era departe... Taipei sau Shanghai...hmm...cam scump. biiiiiiine mi-am zis. las ca imi fac eu lampa mea.
si a iesit asa:
Esti gras. A se citi supraponderal, apropiat de "modelul" american. Bun. Te iert ca din cauza ta nu am loc pe scaunul liber de langa tine din metrou. Te iert ca nu pot urca scarile rulante caci tu ocupi toata latime lor. Te iert ca trebuie sa ma sprijin de ziduri, garduri sau sa ca trebuie sa risc coliziunea cu o masina pentru a te depasi pe un trotuar ingust.
Stiu cum e sa ai o pofta excesiva de mancare, sa ai probleme cu greutatea, sa faca lumea misto de tine ca esti gras. Been there, done that.
Dar imbraca-te te rog adecvat. Tu fata, nu-mi zgaria retina purtand colantii aceia mulati sau tricourile acelea cu XXX numere mai mici acoperind doar o mica parte a sanilor, lasand la vedere parti multe, unele peste altele. Acum exista si magazine care va vin in ajutor. XXL le zice. Si inca ceva...nu-ti mai savura McSandwich-ul in locuri inchise (magazine, metrou) caci nu provoci stari tocmai placute celor din jur.
Iar tu baiete, stiu ca e greu sa te ridici din fata computerului cand ai un scaun al carui sezut e ca o matrita cu formele tale, dar stii la baie, locul acela unde e si wc-ul da, e si o chiveta si un dus. Ah, nu le-ai observat din cauza ca erau acoperite cu mult jeg datorita nefolosirii lor? Foloseste-le! Poate asa lumea nu va mai stramba din nas in prezenta ta.
Nu judec pe nimeni. Dar putin bun gust si un minim de igiena zilnica nu a omorat pe nimeni pana acum.
Esti pe un camp. Mergi in nestire. Nu pe drumul ala prafuit. Nu. Acum ai luat-o de-a curmezisul lui. Vrei sa descoperi peisaje noi. Drumeagul acela l-ai batut de atatea ori incat poti merge si cu ochii inchisi pe el. Vrei sa vezi cat mai mult, tot, daca s-ar putea. Iti doresti sa ai inca vreo doua - trei vieti.
Bate vantul tare. Nu-l simti. Iti zboara palaria de pe cap. Nu simti ca s-a cam racit atmosfera acolo sus. Incepe sa ploua. Din ce in ce mai tare. Nu simti. Te lovesc niste pietricele mici si reci. Nu, nici pe acestea nu le simti. Se opreste urgia. Tu iti vezi de orizontul tau. O raza de soare iti mangaie umarul stang. Nu o simti. O briza calda te invaluie. Nu simti. Soarele se ridica, iti arde ochii si pielea. Nu simti. Felurite pasari brazdeaza cerul si glasuiec in limbile lor. Nu le vezi, nu le auzi.
Ajungi la poarta unei cetati. Bati si ti se deschide. Lume multa, colorata, prietenoasa. Te asezi la masa cu ei si te hranesti cu o multime de povesti. Frumoase, triste, de razboi, de dragoste, de viata. Povesti urate nu exista. Le pui o multime de intrebari. Prinzi putere, te ridici si iti continui drumul prin acea cetate. La vest cetatea nu are ziduri. E doar o faleza foarte inalta, in fata careia se deschide oceanul. Il privesti cum se zbate si abia atunci simti ceva. Mirosul sarat. Te revigoreaza. Te dai indarat douazeci de pasi, iti iei avant, alergi si sari. O noua experienta. Acum vrei sa afli si povestile pestilor.
Esti sa zicem in metrou. Plictisita. Abia asteptand sa iesi la suprafata. Langa tine observi un tip destul de simpatic. Ii urmaresti conturul bicepsilor prin geaca de piele, asa cum sta el agatat de bara, te uiti sa vezi ce incaltari are, ce fel de pantaloni. Ca absolventa eminenchie a Fashion Police apreciezi stilul. Poarta pana si niscaiva parfum discret. Ridici privirea pentru ca vrei sa-i studiezi profilul. Si cand colo ce sa vezi! Are ceara in urechi cam cat pentru juma' de lumanare...
Atentie la finisaje people! :D
Imi placea vinul. Vinul alb. Nu berea, nu maneaua, nu dansul din buric. Imi era sete. Dupa ce papilele mele au simtiti pentru prima data aroma boabelor rumenite am inceput o cautare asidua a lor pentru a le stoarce sucul dulce, ametitor, un pic intepator si a-mi umple paharul. Cum simtul meu estetic este destul de dezvoltat, privirea mi se oprea doar asupra boabelor cele mai frumoase, rumenite. Le priveam si parca le si simteam gustul. Le gaseam destul de greu. Ajunsesem sa fiu foarte deshidratata la un moment dat. Mai dadeam peste niste boabe mici si pricajite, dar prefeream sa mor de sete decat sa ma aplec si sa le ridic. Imi placea doar sa le vad cum se rostogolesc din varful bocancului meu.
Intr-o buna zi insa, ametita rau fiind din cauza lipsei acestei licori mi-am calcat pe suflet si am cules o boaba mica, rotunda, zglobie. Parea coapta...parca un pic cam prea coapta...stiam ca nu-mi va placea gustul...dar setea era mare. Mi-am infipt dintii in coaja ei sa-i simt gustul. Prea dulce pentru gusturile mele...Atat de dulce incat atunci cand am aruncat-o cat colo mi-au dat lacrimile...De ce nu ma puteam multumi doar cu dulce?...
Uneori ma mai impiedicam de cate o boaba care ma trantea la pamant. O striveam, beam sucul dulce-amarui, ma ridicam si cautam mai departe.
Intamplator am dat peste o boaba ciudata...nu era asa aratoasa. Mai degraba oarecum stravezie...dar ma fascina! Am urmarit-o. Mai ca uitasem de sete. Voiam doar sa o privesc. Uneori o mai pierdeam si atunci sufeream mult. Cand o regaseam eram in culmea fericirii. Am petrecut mult timp privind-o si la un moment dat am realizat ca totusi, vreau sa o gust. Daca ma fascina atat de mult privelisetea ciudata...iti dai seama ce gust trebuia sa aiba? Dar nu am reusit, pentru ca tocmai atunci cand imi faucusem curaj sa o gust, a disparut...probabil in tara boabelor stravezii...Acum nici boabele rumene nu mai atrageau...voiam boabe stravezii...
Insa la un moment data am pus ochii pe o boaba rumena foc. Voiam sa ma cam las de goana dupa boabe, sa gasesc o modalitate de a-mi potoli setea altcumva. Dar fireste ca nu am reusit. Am urmarit tiptil boaba rumena si fix cand era pe marginea unei prapastii si era sa o pierd am prins-o. Mine, all mine! Adevarul e ca imi era cam sete. Si da, era dulce, cu un iz placut de vechi si da, m-am ametit foarte repede. Am stors cat am putut si mi-am reumplut paharul. Insa cand sa ies pe usa, ametita fiind, m-am impiedicat si am spart paharul. Toata licoarea mea se duse dracului! Imi parea rau de iarba din fata casei...care fusese patata de acea licoare care capatase nuante rozalii. Voiam sa ploua, sa spele tot. Am dormit vreo trei zile in sir ca sa uit tot. Cand m-am trezit din mahmureala eram ca noua. Am fost surprinsa cat de repede s-a dus toata acea amortela.
And here we go again!
In iarna ce a urmat, pe un ger cumplit am regasit o boaba care imi atrasese un pic atentia inca de cand sorbeam cu nesat din boaba rumena. Privind-o mai atenta acum mi s-a parut fascinanta. Avea o elipsa perfecta, era aurie iar soarele cu dinti de iarna o facea sa capete tot felul de nuante. Chihlimbar nu altceva. Trebuia sa fie a mea! A fost simplu. M-am ridicat un pic pe varfuri si am cules-o. Am tinut-o in palma un pic, nu ma mai saturam sa o privesc, imi era un pic teama sa imi infig dintii in ea. Daca ma ametesc iar? Am tras un pic de timp ca sa prelungesc dulcea agonie. Si am gustat-o. Asa cum banuiam avea o alta aroma. Fata de alte soiuri pe care le incercasem aceasta boaba era foarte racoritoare si proaspata. Stropii ei imi gadilau papilele intr-un mod foarte placut. La un moment dat mi-a trecut prin minte ca probabil cam asa trebuie sa fi fost si boaba stravezie...Strop cu strop paharul meu incepea sa se umple. Mergea destul de greu, dar imi propusesem sa fiu cumpatata, sa savurez fiecare strop, sa sorb cu inghitituri mici sa nu ma mai ametesc. Dar cum fiecare boaba are un numar fix de stropi in ea si acesteia ii venise sfarsitul. Intr-o buna zi, cum stateam eu si o tineam in palma pregatindu-ma sa mai storc un strop din ea, s-a rostogolit. Peste munti si vai, s-a intors in tara boabelor chihlimbarii. Dar nu mi-a mai parut asa rau. Nu ma ametisem decat foarte putin.
Si atunci m-am hotarat sa schimb bautura! Sete, sete, bun, trebuia sa o potolesc, dar trebuia neaparat sa gasesc o alta licoare caci de buna seama de la vin ma cam ameteam. So...good bye white wine...
Mi-am amintit de un colt unde erau depozitate niste sticle ce contineau un lichid verde. Era ABSINTH. Am coborat in subsol, am parcurs labirintul de tunele subterane si am gasit acea camaruta. Ladita era tot acolo. Liniste ca de mormant. Dar era bine. Pace deplina. Am luat o sticla si am desfacut-o. Mireasma de anason a inundat camaruta. Am curatat un pahar de praf, l-am umplut pana cand a devenit verde de tot, l-am dat pe gat si asta a fost. Free. Acum imi pot potoli setea oricand am eu chef, cum am eu chef. Rezervele de absinth sunt inepuizabile pentru ca sunt doar ale mele.
Pong: Roger roger
Pong: Roger roger
