o zis mama ca mi-o da

Nu stiu voua, dar mie uneori la dus imi vin idei. Nu geniale, doar idei mici, mai mult sau mai putin prcatice sau haioase. Sau imi amintesc chestii, cantece. Azi eram predispusa catre cantece. Cum ma bucuram eu de apa fierbinte imi veni in cap celebra melodie din inepuizabilul folclor romanesc care suna cam asa:
A zis mama ca mi-o da,
Valeleu, valeleu,
Zestre cand m-oi marita,
Valeu, valeu, valeleu.

Douazeci de perne mici,
Valeleu, valeleu,
Toate pline cu furnici,
Valeu, valeu, valeleu.

Douazeci de perne mari,
Valeleu, valeleu,
Toate pline cu tzantzari,
Valeu, valeu, valeleu.

O cunosteti prea bine, nu-i asa? Da. Si incepui un dialog eu cu mine insami si cu mama. Perne? Ce naiba fac eu cu perne. Eu pot dormi si cu un tricou sub cap, numai asa sa simt ca am ceva acolo. Poate as reusi sa dorm si doar cu capul pe o batista, evident impaturita frumos. Deci mama, sa ne intelegem! Cand o veni vremea, sa nu ma blagoslovesti cu perne, ca noapte de Craciun ca-n Alpi fac din ele. Adica puful ala de la gaini, rate si alte dobitoace va sfida gravitatia si o va lua in sus catre nori cand voi rupe eu pernele. Nu e cazul sa te obosesti atat jumulind bietele creaturi cu pene.

Biiiiiiiiiiiiine daca tot insisti ai putea totusi sa-mi dai si O perna. Dar sa fie una folositoare. Stii...copiii din ziua de azi muncesc mult in fata calculatorului. Cand ajung acasa tot in fata lui stau, de ajung multi dintre ei sa doarma cu capul pe tastatura (butonele alea, da) iar dimineata au patratele desenate pe frunte. Da...si eu fac parte dintre acesti copii dependenti de calculator. Eh bine, pentru a evita acele patratele ai putea sa te apuci sa-mi faci o perna ca in poza de mai jos. Cand capul va cadea va ateriza pe cravato-perna si se va odihni acolo. Dar stii ce? Mai bine fa doua...ca nu am chef sa ma iau la bataie cu barbati-miu pentru cinci patratele pe frunte. Sarumana!

eliberare...

Tot pe bulevard eram. Luam o mica pauza. In fata agentiei se opri un grup format din patru copii 12-14 ani sa zic ca aveau. Faceau parte din categoria "aurolacilor". Doi dintre ei chiar trageau cu sete din niste pungi acele prafuri argintii. Se oprira pentru ca se intalnisera cu un amic. Acest amic, mai tanar decat ei, probabil 10-11 ani, il intreba de sanatate pe liderul grupului celor patru: "Te-au eliberat??? pe mine m-au eliberat la vreo sapatamana dupa ce au venit aia cu ajutoare. Stii? Si pe cine a mai eliberat? Pe Pinochio il mai bate?" Liderul raspundea mai mult dand din cap, rar mai adauga si cateva cuvinte: "Nu l-au eliberat pe Pinochio. Nu-l mai bate." Unul dintre ceilalti trei imi ceru o tigare (nu mai dau tigari. e criza.). "Nu mai am, e ultima", ii zic. "Hai da si mie doua fumuri...doar doua fumuri..." Am cedat si i-am dat tigarea sa o termine el.
Nu pot sa zic ca erau jegosi, imbracati urat, respingatori. Iti dadeai seama doar vazandu-i pe cei cu punga de aurolac in mana ca sunt copii cu probleme, probabil homelessi. L-am retinut pe amicul cel mic imbracat cu o geaca rosie, cel care se interesa de soarta celorlalti. Era foarte vioi si avea o sclipire in ochi ca si cum el acum e pe cont propriu, se descurca, e liber...M-a surprins folosirea cuvantului "eliberat" de atatea ori. Ca si cum ar fi fost in armata. Le e greu, caci asa cum se spunea intr-o reclama "casa de copii nu e acasa"...dar care e acum oare casa lor? Strada? Gara? Cartoanele? Sau casa unuia dintre capii mafiei cersetorilor cum era Pepe (Domnul Gheorghe Dinica) in Filantropica?

am vazut un CONCERT

nu trebuie decat sa-ti doresti foarte mult un lucru

Intr-o seara rece de iarna imi amintesc de o amiaza fierbinte de vara.
Eram la  capatul (sau inceputul?) Pamantului. Undeva la mare, intr-un satuc unde timpul parca incremenise. La capatul (sau inceputul?) acelui satuc este un camping care m-a suprins prin asemanarea lui cu cele occidentale.
Am stat intr-una dintre casutele mici, mici. Prima data cand am deschis usa de la acea casuta am avut senzatia ca sunt in casuta celor 7 pitici, dar pana seara m-am obisnuit si mi se parea destul de confortabila. E bine sa ajungi la orice lucru din casuta doar intinzand o mana. Eu stateam cu o prietena. O alta prietena (sa-i zicem Ana) cu iubitul ei stateau in casuta vecina, aflata cam la 5 metri distanta de a noastra.
Tocmai ce venisem de la plaja pe la pranz, toropita de caldura. Am intrat in casuta la umbra. Cum stateam eu intinsa aud vocea unui tip de afara: "Nu trebuie decat sa-ti doresti foarte mult un lucru."  asa pe ton lejer si oarecum sigur. Moama ce filosofeala ieftina ziua in amiaza mare pe aici...imi zic. Intra in casuta pufnind in ras colega mea. "Ce-i femeie??? ce te amuzi asa?" si incepu sa-mi povesteasca: "Pai sa vezi, eu veneam dinspre dusuri si pe alee, venind spre mine, o vad pe Ana careia ii aluneca pe  jos prosopul in care era infasurata. In acelasi timp, trecu pe langa ea un tip care dupa ce o depasi zise catre prietenul lui tolanit la umbra: " Nu trebuie decat sa-ti doresti foarte mult un lucru." tare, nu?" Si atunci le-am pus cap la cap. :) Nu m-am putut abtine sa nu ma duc sa vad ce parere are iubitul ei despre acest aspect. Auzi si el filosofeala, dar la fel ca si mine, nu intelese. "Asa deci...of ...motanca asta, sa vezi ce-i fac..." Dupa juma' de ora aparu si Ana de la dusuri infasurata bine in prosopul mov. Cu totii radeam. Imediat isi dadu seama de ce si se inrosi. :)

this could be the beginning of a beautiful friendship

Din categoria "Pentru ca":
- am citit un articol  in care se zicea ca un procent covarsitor al  relatiilor stabile, casatorii, au inceput sa isi aiba startul din ce in ce mai mult pe internet  ceea ce mi se pare cam trist.
- socializam din ce in ce mai putin cu semenii nostri
- am ajuns sa fim prea lasi sau prea ingamfati sa mai "agatam" in cluburi, baruri, cafenele, concerte
- ar fi mai simplu si s-ar sti de bun inceput cum stau treburile
- si nu in ultimul rand ar fi amuzant
propun realizarea unor tricouri ca cele de mai jos ca sa stie tot omul ce si cum. Astept pareri.

apoliticum estem

Cum asteptam eu infrigurata culoarea verde a semaforului ca sa traversez Bd. Balcescu ce-mi vad ochii pe fatada cladirii de vis-a vis?!  Un banner imens cam cat vreo 3 etaje pe care scria mare cat China: "TRAITI BINE?" Mda...campanie electorala... imi zic. Nu-mi termin insa bine gandul ca ma bufneste rasul. Sub atotintrebatorul banner, undeva in coltul din dreapta jos imi cad ochii pe un banner mai micut unde scrie clar, ca sa intelaga tot poporul, cu litere albe pe fundal rosu ca: "Posesorul acestui imobil este apolitic". :)

sa fie cerc

Cercul e figura geometrica cea mai populara si cea mai placuta ochiului.
Ne plac lucrurile rotunde, ne plac sferele. Cercurile sunt utile. In primul rand roata. Oare ce intorsatura ar fi luat lucrurile daca nu se decoperea roata? Ce modalitate am fi gasit ca sa ne deplasam mai rapid ? Am fi preluat modelul pasarilor mai de timpuriu si am fi invatat sa zburam? Probabil ca nu.
Insusi Pamantul nostru e o imensa elipsa. Ca toate planetele de altfel. Ca toate corpurile ceresti. De la astrele ceresti pana la atom totul e rotund.
Vedem cu ochiul cel rotund prin intermediul globului ocular. Suntem creati din cercurile microscopice care sunt celulele. Corpurile noastre sunt o frumoasa plasmuire alcatuita din rotunjimi care mai de care mai interesanta. Ofera-i unui barbat rotunjimea unui san si e pierdut. Pupilele lui se dilata, mintile ii sunt pierdute fascinat fiind de vederea acelor dulci rotunjimi. Si perfectiunea in materie de corp uman nu e cumva ce a omului Vitruvian inscris intr-un cerc de Signor Da Vinci?
Cercurile sunt vesele, confortabile, ne fac sa zambim, sunt moi si ne linistesc (bombele ies din discutie :D). Eu de exemplu imi doresc foarte mult sa am un pat rotund. L-as simti infinit. As avea un sentiment de libertate nemarginita in el.
Va suna ca un cliseu, dar simbolul "unirii a doua destine" este un cerc numit inel. Evident...dupa forma degetului.
Buclele unui par sunt invidiate de orisicine. Mai putin de catre posesorii lor...care isi doresc un fir de par intins precum coarda unei viori.
Curentii de apa, de aer sunt rotunzi. Ciclonii si uraganele sunt ca niste piramide circulare cu varful indreptat in jos.
Tot ce ne inconjoara e rotund. Natura e rotunda, insa lasa ca avem noi grija sa o uratim cu patrate si dreptunghiuri ascutite.
Pana si mersul lucrurilor e rotund. Curba lui Gauss se aplica in orice domeniu. E universala. Viata insasi e rotunda. Te nasti neputincios, cresti, inveti, atingi un apogeu dupa care ajungi sa mori tot neputincios fiind...

masca atomica

cand ajungi sa te intrebi pentru ce dracului traiesti cred ca e destul de nasol. pentru cativa prieteni care oricum nu au nevoie de ajutorul tau si sunt la fel de ferciti si fara existenta ta? pentru un job care poate fi facut mult mai bine si de altcineva? pentru amici si varii cunostinte care nu sunt siguri de unde sa te ia? pentru...? nu mai stiu...cred ca doar pentru parinti traiesti. pentru ca fata de ei te simti dator. da stiu asta se poate numi egoism. pentru copii nenascuti?

sunt doar un spectator al lumii ce se desfoara in fiecare zi in fata ochilor mei. cu o masca venetiana pe fata. numai ca eu nu platesc bilet pentru acest spectacol. si ma simt cu musca pe caciula. spectacolul e frumos pentru ca au avut grija altii sa-l faca frumos...dar cu ce drept m-am furisat eu in sala? nu, nu stau chiar in primul rand dar de unde stau vad destul de bine decorurile alese, costumele stralucitoare, aud soaptele si muzicile totodata.

sau de fapt sunt un parazit al ei. nu fac nimic pentru lumea asta, pentru ceilalti. imi vei spune ca ce ar mai fi daca toata lumea ar fi alcatuita din Marii Terese, Picasso, Einsteini, Mozarti si alti eroi mai mult sau mai putin cunoscuti. nu ma intereseaza aceste aspecte. nu vreau sa fiu vreo (h)eroina, insa cred ca nu are rost sa traiesti daca nu faci pe cineva fericit daca prin viata ta nu influentezi existenta celorlalti. obisnuiam sa vad oamenii ca niste cercuri care se intersecteza la infinit pe o sfera. fiecare om cu cercul sau. si e frumos cand aceste cercuri se intersecteaza si danseaza. eu acum sunt un cerc care se roteste in jurul mijlocului unei fete. si acea fata sunt tot eu. mijlocul fetei se subtiaza, cercul va actiona in conformitate cu legea gravitatiei si va pica pe pamant. nu e frumos cand cercurile se desprind de sfera lor. si deci? ce e de facut? cred ca fata trebuie hranita astfel incat sa aiba puterea sa-si ridice cercul si sa-l arunce in sus. poate va nimeri din nou pe o sfera si va incepe sa danseze. sa aiba pofta! 

mozaic

Imi plac oamenii. Imi place Bucurestiul pentru ca balta e foarte mare. Fel de fel de oameni, care mai de care mai colorati. Ba da! Asa e. Depinde doar cum vrei sa privesti. Eu vreau sa vad oameni frumosi, haiosi, spirituali. Mie imi plac doar paharele pline. In special cele cu vin.

Un grup alcatuit din trei proaspat studenti judecand dupa mapele din dotare, mersul agale si cosurile de pe fata. Unul dintre ei: "mi se pare un politician capabil" . In plina campanie electorala evident ca toata lumea face politica...E bine ca studentii fac politica. Tot studentii au facut si revolutie. Si a fost bine. Studentii sunt viitorul tarii. Dintre ei ar trebui sa iasa la suprafata mintile mai luminate. Prost e ca nu multe dintre mintile minunate rezista in fata coruptiei si puterii.

Pe Magheru se tot vantura o tigancusa cu cateva parfurmuri "de firma" in brate care sopteste trecatorilor:"parfumuri ieftine". Am auzit doar raspunsul unei doamne respectabile la vreo 37 ani sa zic: "dar da-le la astea tinere, lasa-ma pe mine..." Adica ce? Daca ai 37-40 de ani nu te mai dai cu parfum? Sau dansa era prea doamna ca sa cumpere asa de la orisicine de pe strada? Isi cumpara parfum doar din Mall-uri sau Unirii? Nu parea. Era o doamna vioaie, imbracata cvasi-modern, un pic plinuta, stapana pe sine. Nu ca eu as cumpara vreodata de la acea tigancusa, dar m-a intrigat partea cu "astea tinere". Trist...Ma enerveaza ca la un moment dat femeile uita ca sunt in primul rand femei. Sunt neveste, mame, functionare, vanzatoare, sefe, fiice, poate bunici, orice dar nu femei... Dupa o anumita varsta femeile isi iau anumite angajamente care le fac sa uite de ele in esenta, de micile lor placeri, de visele lor. Nu sunt feminista. Sunt oarecum misogina (nu stiu care e cuvantul din punctul de vedere al femeilor catre femei) ma cam plictisesc discutiile despre farduri, toale si mancaruri (sorry fetele) dar femeie mai ai grija si de sufletelul tau din cand in cand macar.

In miez de vara sambata la amiaza metrourile sunt aproape pustii. Poti auzi chiar ce vorbeste cel din capatul celalalt al vagonului. M-am asezat vis a vis de o doamna mai in varsta care isi cauta prin toate buzunarele de la geanta acel obiect care scotea sunete disco. Sovai un pic pana sa apese pe butonul verde. "Aloooo! Da mama... Sunt in metrou. "Hai ca ies de sub metrou si te sun". M-a bufnit rasul instantaneu. Noroc ca era ocupata cu butonatul. :) Pana la destinatii mi-am imaginat vreo 10 scenarii, cum o vedeam pe ea iesind de sub metrou. Plina de sange, cu hainele sfasiate, ciufulita, prafuita dar ridicand victorioasa telefonul in mana dreapta.

Grup de trei doamne la metrou la Unirii. Doreau sa cumpere o enciclopedie: "Hai sa mergem in Unirii ca acolo e magazin Divertis si cumparam cartea de acolo". Da, si pe langa asta poate vor auzi si niste poante bune. :D

O prietena in alimentara: "Dati-mi si mie un iaurt Zu va rog." Si nici macar nu e fan radio Zuzu. :)

zambet central

M-am relocat. Pe Bd. N. Balcescu 18. Oare e si mai in buric decat biroul de langa BNR? Oricum, imi placea mai mult sa respir langa pasajul Villacrosse. Aerul era mai auriu.

Fumez. Mult. Insa sunt pe cale de squeaky clean.
Insa nu despre acest lucru e vorba, ci despre oameni. Evident ca ies des afara din agentie sa mai fumez cate o tigare. Am constat ca aproape in 70% din iesirile mele sunt abordata de cate persoana.
Azi la prima tigare am iesit zambind afara. Fix in acelasi moment m-am intersectat cu un tip imbracat in negru din cap pana in picioare, cu ochelari de soare, palarie si chitara neagra. Pentru ca stia ca e deosebit si ca trezeste interesul mi-a zambit. Era strain. De unde stiu? Romanii nu zambesc. Au moaca aceea plictisita si sixtirita tot timpul. M-am saturat de fetele gri!

Un batran ma intreba: “Donsora’, da’ salonul de masaj unde e. Ca zice ca e pe Magheru 16...si nu e." Mi-a fost lene sa-i explic ca aici e N. Balcescu 18., ca Magheru incepe cateva sute de metri mai incolo. Urat din partea mea. Nu mai fac. Dar totusi...ce cauta acel batran modest imbracat, mediocru, la salonul de masaj. Ca ar merge la un salaon de masaj hai...treaca mearga...greu cu reumatismul si durerile de sale...dar la un salon de masaj pe Magheru??? O fi organizat vreo tombola salonul respectiv iar nepotul, bussinessman ocupat, nu a putut ajunge si ca sa-si spele pacatele a facut cadou respectiva sedinta de masaj unchiului reumatic?

O batranica se apropie de mine si incepe sa-mi vorbeasca repede pe ton povatuitor. Zgomotul traficului si debitul ei verbal ma cam impiedicau sa o inteleg. Mi-am inclinat mai mult urechea catre ea. Ma felicita ca nu scrumez pe jos si ca folosesc scrumiera. Evident ca apoi incepu sa-mi povesteasca viata ei care evident ca nu ma interesa si cum ar trebui aplicate amenzi usturatoare, etc. Am ascultat-o rabdatoare, i-am zambit. Mi-a spus ca indiferent de cat de invatat si destept esti, in viata ai nevoie si de un dram de noroc. No comment.

“Leo???” Se opri. Da, chiar el era, fostul meu coleg de facultate. Pe role, in blugi scurti. “Chiar asa ma Leo? Nici de abonament la metrou nu mai ai bani?” “Ce mai faci colega?” alea, cele. Placut.

Intr-o dupa amiaza l-am vazut pe Domnul Actor Mircea Abulescu si iar nu am avut tupeu sa-i spun “Respect Domnule OM”. M-am facut mica si l-am privit mergand agale la fel de demn, dar parca un pic de tot adus de spate...

"Do you have one more?" ma pocni accentul lui posh peste urechea stanga. "Yes...just a second" am raspuns incercand sa-mi dau seama ce culoare au irisurile ascunse in spatele ochelarilor de soare foarte negri. I-am oferit un Lucky Strike. Bucuros isi aprinse tigarea si cerceta vitrina agentiei. "Airline tickets?! Awesome! I need to fly back to London in a couple of days." Se mai intampla sa agat noi musterii si la tigare.

Priveam fascinata o tinara doamna frumoasa care tinea de manuta un copil la fel de frumos ca si ea. Imbracati in alb amandoi, cu palarioare albe. Incercam sa-mi dau seama daca acel copil e baietel sau fetita. Copilul ma privea foarte curios. Se oprise si se tot uita la mine. Ii zambeam. “Hai David!”, il ruga doamna. David nimic. Pironit. “Hai David sa mergem! Da, e draguta domnisoara, dar totusi sa te uiti asa insistent la ea inca de pe acum!...” I-am zambit. Mi-am zambit.
Din zambetele acestea mici ma hranesc zilnic.