dieta

- pai e cumva ceva interzis?
- nu...
- imoral?
- nu...
- ilegal?
- nu...
- indecent?
- nu...
- pai vezi? si nici macar nu ma ingras, ca imi e lene si sa mananc...

declaratie

Nu-mi placea sa vorbesc cu tine la telefon. Uneori imi doream doar sa te ascult tacand, stiam ce vrei sa spui, stiai ca stiu, stiam amandoi ca acea insiruire de cuvinte era de prisos. Dar asta se chema "a pastra legatura". Vorbeai de parca citeai de pe un prompter. Din categoria "raportati va rog!"
Frazele erau lungi, calculate, propozitiile ce le compuneau nu aveau molatce virgule intre ele. Fara semne de punctuatie.
Nu aveam ce sa-ti spun. Distanta era ca o cizma pe gatul meu si imi oprea cuvintele. Iar declaratii de amor nu fac din principiu.
Cea mai lunga convorbire cred ca a fost cand m-ai sunat si  mi-ai citit pagina nr. 42. Nu puteam asculta. Doar auzeam o voce. Eram atenta la intonatia ta, la poticniri, la ritmul vocii. Te grabeai. Voiai sa termini cat mai repede. Dar imi promisesei. Si ce-i drept, te tineai de promisiuni.
Mi te imaginam intins in pat cu bratul stang sub ceafa incercand sa fii relaxat. Dar nu erai. Imi pareai mai degraba agitat. Si atunci nu voiam decat sa fiu acolo langa tine, sa-ti simt pieptul pe spatele meu si atat.

Insiruirea de cuvinte era ca o placa de marmura alba, rece, pe care am fi vrut-o sparta in mii de bucatele. Asa soarele o facea sa straluceasca in mii de unghiuri. Piatra in care eu ma cazneam sa dau cu dalta.  Si aschiile erau mici si stralucitoare pe peronul garii.

tuenitu

"So, it remains like this: departure from Bucharest to Paris on twenty second of December?" il mai intreb inca o data ca sa ma asigur ca i-am inteles engleza de negru emigrat in Franta.
Ma priveste  oarecum speriat, uimit si incepe sa gesticuleze: "No! no! no! tuenitu! tuenitu!"
Sunt bulversata. Pai si io ce zisei mai devreme?! "Yes Sir, on twenty second." incerc eu sa-l calmez...
"No, no!"
Realizez unde e nelamurirea lui si incerc sa-mi reprim zambetul ce statea sa-mi infloreasca pe buze.
Prietenul lui care era mai avansat la engleza se apuca sa-i explice ceva in franceza si surpriza! omul meu negru se potoleste.
Ii inmanez biletul, ii subliniez tuenitu si ne uram de bine. :)

cine e mai gay?...

Schimb de sms-uri intr doi tipi:

sms1: "Da-te-n p*la mea, trebuie sa mergem."

raspuns la sms1: "Corect ar fi du-te in p*la mea!"

Si mi-au venit in minte tot felul de injuraturi pe care le-am auzit de-a lungul vremii. Cele mai ingenioase le-am auzit pe cand stateam intr-un camin studentesc si colegii de la camera vecina aveau un vocabular foarte colorat. Uneori ma surprindeau ca se repetau destul de rar.

Si stateam si cujetam la cele mai frecvente injuraturi pe care si le adreseaza barbatii intre ei. Cu femeile nu isi permit, caci deh, cu ele trebuie sa fie gentelmeni, PPC...(poate pica ceva).

Pai ei isi zic asa cel mai des:

"Hai in p*la mea!"

"Vino aici in p*la mea!"

"Mai repede, in p*la mea!"

"Treci in p*la mea incoace"

"Baga-mi-as p*la in..." de obicei diferite parti ale corpului celuilalt

si nu in ultimul rand celebra "3 in p*la mea" :)

De unde mi-a rasarit in minte un gand. Daca dintr-o data ai avea o amnezie crunta iar cand te-ai trezi ai auzi aceste vorbe pe care si le adreseaza personajele de sex masculin intre ele, ai fi indreptatit sa-i suspectzi oarecum de homosexualism? Pai ai cam fi...

culori

Eu asociez fiecarei persoane pe care o cunosc o culoare. Nu pretind ca e culoare cea mai potrivita lor, e doar culoare pe care o percep eu. De exemplu candva am cunoscut o persoana foarte albastra. Albastru intens, aprins, ca G-ul de la google. Am o prietena care e foarte rosie. Sora mea e alba cu dungulite liliachii. Si tot asa.
Dar destul despre altii, mai bine vorbesc despre mine. Eu sunt verde. Verde crud.

Intr-o zi am trecut pe la mine, m-am luat de mana si am urcat pe acoperisul unei cladiri inalte. Am scos din rucsac sevaletul, am intins pe el o panza si m-am apucat de pictat.  In minte aveam o plaja goala intr-o dimineata de mai.
Mai intai am trasat o linie punctata, pe diagonala. In jumatatea de sub ea am intins un galben pal, in jumatatea de deasupra un bleu deschis. Apoi am inceput sa mazgalesc dungi de un verde inchis peste bleu, pelicani rosii dar cu cioc portocaliu, o servieta neagra, fluturi mov cu antene galbene, lame de cutit, gandacei violeti, stele negre, papadii portocalii. In coltul din dreapta jos am schitat un soare si la sfarsit am improscat panza cu niste pete rosii din categoria "fleosc".
E dreptul meu sa tind catre ce am chef. In momentul de fata catre un Dali exact, excentric, plin de viata si pasiune.

imnul impotentilor

In curtea din jurul termocentralei cativa barbati trebaluiau treaba de termocentralist. Cu obrajii rotunzi si imbujorati din cauza frigului (sau berii), imbracati in vesnic patate salopete albastre erau foarte vioi. Sursa vioiciunii era data de un aparat de radio din care rasuna muzica populara romaneasca. In acel moment m-am intors in timp cu un an in urma. Era o zi calda de toamna tarzie.
Cu doi prieteni pornisem catre munti. Buila Vanturarita. La o rascruce de drumuri am coborat din maxi-taxi ca sa facem autostopul catre poalele muntelui. Dupa vreo doua tigari o Dacie rosie ca focul sa o bata norocul, foarte lasata, cu vopseaua sarita pe alocuri, prafuita si murdara, catadicsi sa opreasca in fata noastra. Ne uitaram unii la alti...ca totusi parea cam pustie zona... si ar fi putut fi sansa noastra sa o luam din loc cat mai repde ca sa nu ne prinda noaptea. Din masina cobori un bade foarte voinic care avea dificultati in a vorbi. Priviri intreabatoare iar.  Ne deschise portbagajul sa ne punem rucsacii. Am urcat in masina si surprinzator aceasta o lua iar din loc. O data cu ea o lua din loc si caseta din radiocasetofon. Din cauza volumului aproape la maxim nu mai auzeam pietrele sfaramandu-se pe caldaram. Tot ce auzeam era:

Pusca si cureaua lata
Ce barbat eram o data
La vanat de prin munti si vai
Cu ortacii mei

Noi impietrisem. La un moment dat ne zambeam amuzati....dar ne-a potolit privirea albastra si inghetata de sub sprancenele albe si stufoase.
Pana si mileurile cu floricele roz de pe bordul acelei furii rosii se zdruncinau din pricina solemnului moment.
Anul acesta am descoperit ca aceasta melodie mai mult sau mai putin populara face furori la nunti. Toti tinerii sar de pe scaune pentru a se lua de gat si balangani la unison, cuprinsi de un sentiment de frica a vremurilor ce vor veni.

gagici taiati-va parul! roackeri melancolici tundeti-va!

Daca nu esti fericita posesoare a unui fir de par frumos si cuminte fie el intins sau carliontat, mai bine taie-l! Da, stiu, femeile cu parul lung reprezinta feminitatea in persoana. Been there, done that. Bullshit. Toata viata am avut parul lung. Dar la ce bun daca il tineam tot timpul prins in cocuri fistichii - imi placea mie sa cred. Mie mi se parea ca daca imi schimb cararea sau imi fac cocul in alt fel se va observa. Mai ca nu ma recunosteam daca imi faceam cararea pe partea stanga. Vrajeala. Cu sau fara trei suvite lasate aiurea tot asa aratam: o femeie cu parul in coc.
Par prins ziua, ok, dar si cand mi-l voi desprinde in alcov...imi ziceam, incercand sa-l apar in fata marii adunari nationale. Yeah right! Atunci voi avea parte de el prins sub umerii iubitului. Nu suportam cand cel cu care dormeam imi prindea parul. Sau, am avut un iubit care in momentele pasionale ma tragea de par. Mi-a luat ceva pana l-am facut sa inteleaga ca eu chiar NU suport sa ma traga de par. Nu mi se pare deloc incitant, din contra, imi piere cheful. Ah, vrei sa-ti rasfiri degetele in parul meu, ok! Go for it! Masajul scalpului e benefic, ajuta parul sa creasca, dar nu trage de el, te rog.
Dar cat s-au mai caznit prietenele mele sa ma convinga sa ma tund, sa renunt la parul stil matura. Parul meu are foarte mult volum. Nu e nici cret nici intins. E numai bun ca atunci cand e desprins si lung sa stea valvoi. Eh, normal ca ma mai tundeam, la 2-3 luni maxim trei centimetri taiam. Sa se regenereze chipurile. Dar acum mi-am bagat mintile in cap, foarfecele in par si bine am facut.
Zambesc cand imi amintesc ca in adolescenta nu aveam ochi decat pentru tipii cu parul lung. "Aaah...nu are parul lung, e cocalar". Cand prin facultate au inceput sa cada pe rand pletele colegilor am constata ca le sta mult mai bine fara plete. Parca devenisera dintr-odata barbati.
Asa ca dragi roackeri, nu parul va face roackeri ci felul in care va barbieriti sau nu, hainele, incaltarile, rucsacii, gentile. Recunosc un suflet de roacker si imbracat in ultimul costum din colectia toamna-iarna a lui Armani. E vorba doar de stil. Daca am renuntat la evazati in favoarea pantalonilor stramti bagati in cizme nu inseamna ca am devenit pipitza si ca nu mai ascult balanganind din cap RATM, RHCP, etc., ci ca am trecut la alt nivel. The soul remains the same.