dieta

- pai e cumva ceva interzis?
- nu...
- imoral?
- nu...
- ilegal?
- nu...
- indecent?
- nu...
- pai vezi? si nici macar nu ma ingras, ca imi e lene si sa mananc...

declaratie

Nu-mi placea sa vorbesc cu tine la telefon. Uneori imi doream doar sa te ascult tacand, stiam ce vrei sa spui, stiai ca stiu, stiam amandoi ca acea insiruire de cuvinte era de prisos. Dar asta se chema "a pastra legatura". Vorbeai de parca citeai de pe un prompter. Din categoria "raportati va rog!"
Frazele erau lungi, calculate, propozitiile ce le compuneau nu aveau molatce virgule intre ele. Fara semne de punctuatie.
Nu aveam ce sa-ti spun. Distanta era ca o cizma pe gatul meu si imi oprea cuvintele. Iar declaratii de amor nu fac din principiu.
Cea mai lunga convorbire cred ca a fost cand m-ai sunat si  mi-ai citit pagina nr. 42. Nu puteam asculta. Doar auzeam o voce. Eram atenta la intonatia ta, la poticniri, la ritmul vocii. Te grabeai. Voiai sa termini cat mai repede. Dar imi promisesei. Si ce-i drept, te tineai de promisiuni.
Mi te imaginam intins in pat cu bratul stang sub ceafa incercand sa fii relaxat. Dar nu erai. Imi pareai mai degraba agitat. Si atunci nu voiam decat sa fiu acolo langa tine, sa-ti simt pieptul pe spatele meu si atat.

Insiruirea de cuvinte era ca o placa de marmura alba, rece, pe care am fi vrut-o sparta in mii de bucatele. Asa soarele o facea sa straluceasca in mii de unghiuri. Piatra in care eu ma cazneam sa dau cu dalta.  Si aschiile erau mici si stralucitoare pe peronul garii.

tuenitu

"So, it remains like this: departure from Bucharest to Paris on twenty second of December?" il mai intreb inca o data ca sa ma asigur ca i-am inteles engleza de negru emigrat in Franta.
Ma priveste  oarecum speriat, uimit si incepe sa gesticuleze: "No! no! no! tuenitu! tuenitu!"
Sunt bulversata. Pai si io ce zisei mai devreme?! "Yes Sir, on twenty second." incerc eu sa-l calmez...
"No, no!"
Realizez unde e nelamurirea lui si incerc sa-mi reprim zambetul ce statea sa-mi infloreasca pe buze.
Prietenul lui care era mai avansat la engleza se apuca sa-i explice ceva in franceza si surpriza! omul meu negru se potoleste.
Ii inmanez biletul, ii subliniez tuenitu si ne uram de bine. :)

cine e mai gay?...

Schimb de sms-uri intr doi tipi:

sms1: "Da-te-n p*la mea, trebuie sa mergem."

raspuns la sms1: "Corect ar fi du-te in p*la mea!"

Si mi-au venit in minte tot felul de injuraturi pe care le-am auzit de-a lungul vremii. Cele mai ingenioase le-am auzit pe cand stateam intr-un camin studentesc si colegii de la camera vecina aveau un vocabular foarte colorat. Uneori ma surprindeau ca se repetau destul de rar.

Si stateam si cujetam la cele mai frecvente injuraturi pe care si le adreseaza barbatii intre ei. Cu femeile nu isi permit, caci deh, cu ele trebuie sa fie gentelmeni, PPC...(poate pica ceva).

Pai ei isi zic asa cel mai des:

"Hai in p*la mea!"

"Vino aici in p*la mea!"

"Mai repede, in p*la mea!"

"Treci in p*la mea incoace"

"Baga-mi-as p*la in..." de obicei diferite parti ale corpului celuilalt

si nu in ultimul rand celebra "3 in p*la mea" :)

De unde mi-a rasarit in minte un gand. Daca dintr-o data ai avea o amnezie crunta iar cand te-ai trezi ai auzi aceste vorbe pe care si le adreseaza personajele de sex masculin intre ele, ai fi indreptatit sa-i suspectzi oarecum de homosexualism? Pai ai cam fi...

culori

Eu asociez fiecarei persoane pe care o cunosc o culoare. Nu pretind ca e culoare cea mai potrivita lor, e doar culoare pe care o percep eu. De exemplu candva am cunoscut o persoana foarte albastra. Albastru intens, aprins, ca G-ul de la google. Am o prietena care e foarte rosie. Sora mea e alba cu dungulite liliachii. Si tot asa.
Dar destul despre altii, mai bine vorbesc despre mine. Eu sunt verde. Verde crud.

Intr-o zi am trecut pe la mine, m-am luat de mana si am urcat pe acoperisul unei cladiri inalte. Am scos din rucsac sevaletul, am intins pe el o panza si m-am apucat de pictat.  In minte aveam o plaja goala intr-o dimineata de mai.
Mai intai am trasat o linie punctata, pe diagonala. In jumatatea de sub ea am intins un galben pal, in jumatatea de deasupra un bleu deschis. Apoi am inceput sa mazgalesc dungi de un verde inchis peste bleu, pelicani rosii dar cu cioc portocaliu, o servieta neagra, fluturi mov cu antene galbene, lame de cutit, gandacei violeti, stele negre, papadii portocalii. In coltul din dreapta jos am schitat un soare si la sfarsit am improscat panza cu niste pete rosii din categoria "fleosc".
E dreptul meu sa tind catre ce am chef. In momentul de fata catre un Dali exact, excentric, plin de viata si pasiune.

imnul impotentilor

In curtea din jurul termocentralei cativa barbati trebaluiau treaba de termocentralist. Cu obrajii rotunzi si imbujorati din cauza frigului (sau berii), imbracati in vesnic patate salopete albastre erau foarte vioi. Sursa vioiciunii era data de un aparat de radio din care rasuna muzica populara romaneasca. In acel moment m-am intors in timp cu un an in urma. Era o zi calda de toamna tarzie.
Cu doi prieteni pornisem catre munti. Buila Vanturarita. La o rascruce de drumuri am coborat din maxi-taxi ca sa facem autostopul catre poalele muntelui. Dupa vreo doua tigari o Dacie rosie ca focul sa o bata norocul, foarte lasata, cu vopseaua sarita pe alocuri, prafuita si murdara, catadicsi sa opreasca in fata noastra. Ne uitaram unii la alti...ca totusi parea cam pustie zona... si ar fi putut fi sansa noastra sa o luam din loc cat mai repde ca sa nu ne prinda noaptea. Din masina cobori un bade foarte voinic care avea dificultati in a vorbi. Priviri intreabatoare iar.  Ne deschise portbagajul sa ne punem rucsacii. Am urcat in masina si surprinzator aceasta o lua iar din loc. O data cu ea o lua din loc si caseta din radiocasetofon. Din cauza volumului aproape la maxim nu mai auzeam pietrele sfaramandu-se pe caldaram. Tot ce auzeam era:

Pusca si cureaua lata
Ce barbat eram o data
La vanat de prin munti si vai
Cu ortacii mei

Noi impietrisem. La un moment dat ne zambeam amuzati....dar ne-a potolit privirea albastra si inghetata de sub sprancenele albe si stufoase.
Pana si mileurile cu floricele roz de pe bordul acelei furii rosii se zdruncinau din pricina solemnului moment.
Anul acesta am descoperit ca aceasta melodie mai mult sau mai putin populara face furori la nunti. Toti tinerii sar de pe scaune pentru a se lua de gat si balangani la unison, cuprinsi de un sentiment de frica a vremurilor ce vor veni.

gagici taiati-va parul! roackeri melancolici tundeti-va!

Daca nu esti fericita posesoare a unui fir de par frumos si cuminte fie el intins sau carliontat, mai bine taie-l! Da, stiu, femeile cu parul lung reprezinta feminitatea in persoana. Been there, done that. Bullshit. Toata viata am avut parul lung. Dar la ce bun daca il tineam tot timpul prins in cocuri fistichii - imi placea mie sa cred. Mie mi se parea ca daca imi schimb cararea sau imi fac cocul in alt fel se va observa. Mai ca nu ma recunosteam daca imi faceam cararea pe partea stanga. Vrajeala. Cu sau fara trei suvite lasate aiurea tot asa aratam: o femeie cu parul in coc.
Par prins ziua, ok, dar si cand mi-l voi desprinde in alcov...imi ziceam, incercand sa-l apar in fata marii adunari nationale. Yeah right! Atunci voi avea parte de el prins sub umerii iubitului. Nu suportam cand cel cu care dormeam imi prindea parul. Sau, am avut un iubit care in momentele pasionale ma tragea de par. Mi-a luat ceva pana l-am facut sa inteleaga ca eu chiar NU suport sa ma traga de par. Nu mi se pare deloc incitant, din contra, imi piere cheful. Ah, vrei sa-ti rasfiri degetele in parul meu, ok! Go for it! Masajul scalpului e benefic, ajuta parul sa creasca, dar nu trage de el, te rog.
Dar cat s-au mai caznit prietenele mele sa ma convinga sa ma tund, sa renunt la parul stil matura. Parul meu are foarte mult volum. Nu e nici cret nici intins. E numai bun ca atunci cand e desprins si lung sa stea valvoi. Eh, normal ca ma mai tundeam, la 2-3 luni maxim trei centimetri taiam. Sa se regenereze chipurile. Dar acum mi-am bagat mintile in cap, foarfecele in par si bine am facut.
Zambesc cand imi amintesc ca in adolescenta nu aveam ochi decat pentru tipii cu parul lung. "Aaah...nu are parul lung, e cocalar". Cand prin facultate au inceput sa cada pe rand pletele colegilor am constata ca le sta mult mai bine fara plete. Parca devenisera dintr-odata barbati.
Asa ca dragi roackeri, nu parul va face roackeri ci felul in care va barbieriti sau nu, hainele, incaltarile, rucsacii, gentile. Recunosc un suflet de roacker si imbracat in ultimul costum din colectia toamna-iarna a lui Armani. E vorba doar de stil. Daca am renuntat la evazati in favoarea pantalonilor stramti bagati in cizme nu inseamna ca am devenit pipitza si ca nu mai ascult balanganind din cap RATM, RHCP, etc., ci ca am trecut la alt nivel. The soul remains the same.

o zis mama ca mi-o da

Nu stiu voua, dar mie uneori la dus imi vin idei. Nu geniale, doar idei mici, mai mult sau mai putin prcatice sau haioase. Sau imi amintesc chestii, cantece. Azi eram predispusa catre cantece. Cum ma bucuram eu de apa fierbinte imi veni in cap celebra melodie din inepuizabilul folclor romanesc care suna cam asa:
A zis mama ca mi-o da,
Valeleu, valeleu,
Zestre cand m-oi marita,
Valeu, valeu, valeleu.

Douazeci de perne mici,
Valeleu, valeleu,
Toate pline cu furnici,
Valeu, valeu, valeleu.

Douazeci de perne mari,
Valeleu, valeleu,
Toate pline cu tzantzari,
Valeu, valeu, valeleu.

O cunosteti prea bine, nu-i asa? Da. Si incepui un dialog eu cu mine insami si cu mama. Perne? Ce naiba fac eu cu perne. Eu pot dormi si cu un tricou sub cap, numai asa sa simt ca am ceva acolo. Poate as reusi sa dorm si doar cu capul pe o batista, evident impaturita frumos. Deci mama, sa ne intelegem! Cand o veni vremea, sa nu ma blagoslovesti cu perne, ca noapte de Craciun ca-n Alpi fac din ele. Adica puful ala de la gaini, rate si alte dobitoace va sfida gravitatia si o va lua in sus catre nori cand voi rupe eu pernele. Nu e cazul sa te obosesti atat jumulind bietele creaturi cu pene.

Biiiiiiiiiiiiine daca tot insisti ai putea totusi sa-mi dai si O perna. Dar sa fie una folositoare. Stii...copiii din ziua de azi muncesc mult in fata calculatorului. Cand ajung acasa tot in fata lui stau, de ajung multi dintre ei sa doarma cu capul pe tastatura (butonele alea, da) iar dimineata au patratele desenate pe frunte. Da...si eu fac parte dintre acesti copii dependenti de calculator. Eh bine, pentru a evita acele patratele ai putea sa te apuci sa-mi faci o perna ca in poza de mai jos. Cand capul va cadea va ateriza pe cravato-perna si se va odihni acolo. Dar stii ce? Mai bine fa doua...ca nu am chef sa ma iau la bataie cu barbati-miu pentru cinci patratele pe frunte. Sarumana!

eliberare...

Tot pe bulevard eram. Luam o mica pauza. In fata agentiei se opri un grup format din patru copii 12-14 ani sa zic ca aveau. Faceau parte din categoria "aurolacilor". Doi dintre ei chiar trageau cu sete din niste pungi acele prafuri argintii. Se oprira pentru ca se intalnisera cu un amic. Acest amic, mai tanar decat ei, probabil 10-11 ani, il intreba de sanatate pe liderul grupului celor patru: "Te-au eliberat??? pe mine m-au eliberat la vreo sapatamana dupa ce au venit aia cu ajutoare. Stii? Si pe cine a mai eliberat? Pe Pinochio il mai bate?" Liderul raspundea mai mult dand din cap, rar mai adauga si cateva cuvinte: "Nu l-au eliberat pe Pinochio. Nu-l mai bate." Unul dintre ceilalti trei imi ceru o tigare (nu mai dau tigari. e criza.). "Nu mai am, e ultima", ii zic. "Hai da si mie doua fumuri...doar doua fumuri..." Am cedat si i-am dat tigarea sa o termine el.
Nu pot sa zic ca erau jegosi, imbracati urat, respingatori. Iti dadeai seama doar vazandu-i pe cei cu punga de aurolac in mana ca sunt copii cu probleme, probabil homelessi. L-am retinut pe amicul cel mic imbracat cu o geaca rosie, cel care se interesa de soarta celorlalti. Era foarte vioi si avea o sclipire in ochi ca si cum el acum e pe cont propriu, se descurca, e liber...M-a surprins folosirea cuvantului "eliberat" de atatea ori. Ca si cum ar fi fost in armata. Le e greu, caci asa cum se spunea intr-o reclama "casa de copii nu e acasa"...dar care e acum oare casa lor? Strada? Gara? Cartoanele? Sau casa unuia dintre capii mafiei cersetorilor cum era Pepe (Domnul Gheorghe Dinica) in Filantropica?

am vazut un CONCERT

nu trebuie decat sa-ti doresti foarte mult un lucru

Intr-o seara rece de iarna imi amintesc de o amiaza fierbinte de vara.
Eram la  capatul (sau inceputul?) Pamantului. Undeva la mare, intr-un satuc unde timpul parca incremenise. La capatul (sau inceputul?) acelui satuc este un camping care m-a suprins prin asemanarea lui cu cele occidentale.
Am stat intr-una dintre casutele mici, mici. Prima data cand am deschis usa de la acea casuta am avut senzatia ca sunt in casuta celor 7 pitici, dar pana seara m-am obisnuit si mi se parea destul de confortabila. E bine sa ajungi la orice lucru din casuta doar intinzand o mana. Eu stateam cu o prietena. O alta prietena (sa-i zicem Ana) cu iubitul ei stateau in casuta vecina, aflata cam la 5 metri distanta de a noastra.
Tocmai ce venisem de la plaja pe la pranz, toropita de caldura. Am intrat in casuta la umbra. Cum stateam eu intinsa aud vocea unui tip de afara: "Nu trebuie decat sa-ti doresti foarte mult un lucru."  asa pe ton lejer si oarecum sigur. Moama ce filosofeala ieftina ziua in amiaza mare pe aici...imi zic. Intra in casuta pufnind in ras colega mea. "Ce-i femeie??? ce te amuzi asa?" si incepu sa-mi povesteasca: "Pai sa vezi, eu veneam dinspre dusuri si pe alee, venind spre mine, o vad pe Ana careia ii aluneca pe  jos prosopul in care era infasurata. In acelasi timp, trecu pe langa ea un tip care dupa ce o depasi zise catre prietenul lui tolanit la umbra: " Nu trebuie decat sa-ti doresti foarte mult un lucru." tare, nu?" Si atunci le-am pus cap la cap. :) Nu m-am putut abtine sa nu ma duc sa vad ce parere are iubitul ei despre acest aspect. Auzi si el filosofeala, dar la fel ca si mine, nu intelese. "Asa deci...of ...motanca asta, sa vezi ce-i fac..." Dupa juma' de ora aparu si Ana de la dusuri infasurata bine in prosopul mov. Cu totii radeam. Imediat isi dadu seama de ce si se inrosi. :)

this could be the beginning of a beautiful friendship

Din categoria "Pentru ca":
- am citit un articol  in care se zicea ca un procent covarsitor al  relatiilor stabile, casatorii, au inceput sa isi aiba startul din ce in ce mai mult pe internet  ceea ce mi se pare cam trist.
- socializam din ce in ce mai putin cu semenii nostri
- am ajuns sa fim prea lasi sau prea ingamfati sa mai "agatam" in cluburi, baruri, cafenele, concerte
- ar fi mai simplu si s-ar sti de bun inceput cum stau treburile
- si nu in ultimul rand ar fi amuzant
propun realizarea unor tricouri ca cele de mai jos ca sa stie tot omul ce si cum. Astept pareri.

apoliticum estem

Cum asteptam eu infrigurata culoarea verde a semaforului ca sa traversez Bd. Balcescu ce-mi vad ochii pe fatada cladirii de vis-a vis?!  Un banner imens cam cat vreo 3 etaje pe care scria mare cat China: "TRAITI BINE?" Mda...campanie electorala... imi zic. Nu-mi termin insa bine gandul ca ma bufneste rasul. Sub atotintrebatorul banner, undeva in coltul din dreapta jos imi cad ochii pe un banner mai micut unde scrie clar, ca sa intelaga tot poporul, cu litere albe pe fundal rosu ca: "Posesorul acestui imobil este apolitic". :)

sa fie cerc

Cercul e figura geometrica cea mai populara si cea mai placuta ochiului.
Ne plac lucrurile rotunde, ne plac sferele. Cercurile sunt utile. In primul rand roata. Oare ce intorsatura ar fi luat lucrurile daca nu se decoperea roata? Ce modalitate am fi gasit ca sa ne deplasam mai rapid ? Am fi preluat modelul pasarilor mai de timpuriu si am fi invatat sa zburam? Probabil ca nu.
Insusi Pamantul nostru e o imensa elipsa. Ca toate planetele de altfel. Ca toate corpurile ceresti. De la astrele ceresti pana la atom totul e rotund.
Vedem cu ochiul cel rotund prin intermediul globului ocular. Suntem creati din cercurile microscopice care sunt celulele. Corpurile noastre sunt o frumoasa plasmuire alcatuita din rotunjimi care mai de care mai interesanta. Ofera-i unui barbat rotunjimea unui san si e pierdut. Pupilele lui se dilata, mintile ii sunt pierdute fascinat fiind de vederea acelor dulci rotunjimi. Si perfectiunea in materie de corp uman nu e cumva ce a omului Vitruvian inscris intr-un cerc de Signor Da Vinci?
Cercurile sunt vesele, confortabile, ne fac sa zambim, sunt moi si ne linistesc (bombele ies din discutie :D). Eu de exemplu imi doresc foarte mult sa am un pat rotund. L-as simti infinit. As avea un sentiment de libertate nemarginita in el.
Va suna ca un cliseu, dar simbolul "unirii a doua destine" este un cerc numit inel. Evident...dupa forma degetului.
Buclele unui par sunt invidiate de orisicine. Mai putin de catre posesorii lor...care isi doresc un fir de par intins precum coarda unei viori.
Curentii de apa, de aer sunt rotunzi. Ciclonii si uraganele sunt ca niste piramide circulare cu varful indreptat in jos.
Tot ce ne inconjoara e rotund. Natura e rotunda, insa lasa ca avem noi grija sa o uratim cu patrate si dreptunghiuri ascutite.
Pana si mersul lucrurilor e rotund. Curba lui Gauss se aplica in orice domeniu. E universala. Viata insasi e rotunda. Te nasti neputincios, cresti, inveti, atingi un apogeu dupa care ajungi sa mori tot neputincios fiind...

masca atomica

cand ajungi sa te intrebi pentru ce dracului traiesti cred ca e destul de nasol. pentru cativa prieteni care oricum nu au nevoie de ajutorul tau si sunt la fel de ferciti si fara existenta ta? pentru un job care poate fi facut mult mai bine si de altcineva? pentru amici si varii cunostinte care nu sunt siguri de unde sa te ia? pentru...? nu mai stiu...cred ca doar pentru parinti traiesti. pentru ca fata de ei te simti dator. da stiu asta se poate numi egoism. pentru copii nenascuti?

sunt doar un spectator al lumii ce se desfoara in fiecare zi in fata ochilor mei. cu o masca venetiana pe fata. numai ca eu nu platesc bilet pentru acest spectacol. si ma simt cu musca pe caciula. spectacolul e frumos pentru ca au avut grija altii sa-l faca frumos...dar cu ce drept m-am furisat eu in sala? nu, nu stau chiar in primul rand dar de unde stau vad destul de bine decorurile alese, costumele stralucitoare, aud soaptele si muzicile totodata.

sau de fapt sunt un parazit al ei. nu fac nimic pentru lumea asta, pentru ceilalti. imi vei spune ca ce ar mai fi daca toata lumea ar fi alcatuita din Marii Terese, Picasso, Einsteini, Mozarti si alti eroi mai mult sau mai putin cunoscuti. nu ma intereseaza aceste aspecte. nu vreau sa fiu vreo (h)eroina, insa cred ca nu are rost sa traiesti daca nu faci pe cineva fericit daca prin viata ta nu influentezi existenta celorlalti. obisnuiam sa vad oamenii ca niste cercuri care se intersecteza la infinit pe o sfera. fiecare om cu cercul sau. si e frumos cand aceste cercuri se intersecteaza si danseaza. eu acum sunt un cerc care se roteste in jurul mijlocului unei fete. si acea fata sunt tot eu. mijlocul fetei se subtiaza, cercul va actiona in conformitate cu legea gravitatiei si va pica pe pamant. nu e frumos cand cercurile se desprind de sfera lor. si deci? ce e de facut? cred ca fata trebuie hranita astfel incat sa aiba puterea sa-si ridice cercul si sa-l arunce in sus. poate va nimeri din nou pe o sfera si va incepe sa danseze. sa aiba pofta! 

mozaic

Imi plac oamenii. Imi place Bucurestiul pentru ca balta e foarte mare. Fel de fel de oameni, care mai de care mai colorati. Ba da! Asa e. Depinde doar cum vrei sa privesti. Eu vreau sa vad oameni frumosi, haiosi, spirituali. Mie imi plac doar paharele pline. In special cele cu vin.

Un grup alcatuit din trei proaspat studenti judecand dupa mapele din dotare, mersul agale si cosurile de pe fata. Unul dintre ei: "mi se pare un politician capabil" . In plina campanie electorala evident ca toata lumea face politica...E bine ca studentii fac politica. Tot studentii au facut si revolutie. Si a fost bine. Studentii sunt viitorul tarii. Dintre ei ar trebui sa iasa la suprafata mintile mai luminate. Prost e ca nu multe dintre mintile minunate rezista in fata coruptiei si puterii.

Pe Magheru se tot vantura o tigancusa cu cateva parfurmuri "de firma" in brate care sopteste trecatorilor:"parfumuri ieftine". Am auzit doar raspunsul unei doamne respectabile la vreo 37 ani sa zic: "dar da-le la astea tinere, lasa-ma pe mine..." Adica ce? Daca ai 37-40 de ani nu te mai dai cu parfum? Sau dansa era prea doamna ca sa cumpere asa de la orisicine de pe strada? Isi cumpara parfum doar din Mall-uri sau Unirii? Nu parea. Era o doamna vioaie, imbracata cvasi-modern, un pic plinuta, stapana pe sine. Nu ca eu as cumpara vreodata de la acea tigancusa, dar m-a intrigat partea cu "astea tinere". Trist...Ma enerveaza ca la un moment dat femeile uita ca sunt in primul rand femei. Sunt neveste, mame, functionare, vanzatoare, sefe, fiice, poate bunici, orice dar nu femei... Dupa o anumita varsta femeile isi iau anumite angajamente care le fac sa uite de ele in esenta, de micile lor placeri, de visele lor. Nu sunt feminista. Sunt oarecum misogina (nu stiu care e cuvantul din punctul de vedere al femeilor catre femei) ma cam plictisesc discutiile despre farduri, toale si mancaruri (sorry fetele) dar femeie mai ai grija si de sufletelul tau din cand in cand macar.

In miez de vara sambata la amiaza metrourile sunt aproape pustii. Poti auzi chiar ce vorbeste cel din capatul celalalt al vagonului. M-am asezat vis a vis de o doamna mai in varsta care isi cauta prin toate buzunarele de la geanta acel obiect care scotea sunete disco. Sovai un pic pana sa apese pe butonul verde. "Aloooo! Da mama... Sunt in metrou. "Hai ca ies de sub metrou si te sun". M-a bufnit rasul instantaneu. Noroc ca era ocupata cu butonatul. :) Pana la destinatii mi-am imaginat vreo 10 scenarii, cum o vedeam pe ea iesind de sub metrou. Plina de sange, cu hainele sfasiate, ciufulita, prafuita dar ridicand victorioasa telefonul in mana dreapta.

Grup de trei doamne la metrou la Unirii. Doreau sa cumpere o enciclopedie: "Hai sa mergem in Unirii ca acolo e magazin Divertis si cumparam cartea de acolo". Da, si pe langa asta poate vor auzi si niste poante bune. :D

O prietena in alimentara: "Dati-mi si mie un iaurt Zu va rog." Si nici macar nu e fan radio Zuzu. :)

zambet central

M-am relocat. Pe Bd. N. Balcescu 18. Oare e si mai in buric decat biroul de langa BNR? Oricum, imi placea mai mult sa respir langa pasajul Villacrosse. Aerul era mai auriu.

Fumez. Mult. Insa sunt pe cale de squeaky clean.
Insa nu despre acest lucru e vorba, ci despre oameni. Evident ca ies des afara din agentie sa mai fumez cate o tigare. Am constat ca aproape in 70% din iesirile mele sunt abordata de cate persoana.
Azi la prima tigare am iesit zambind afara. Fix in acelasi moment m-am intersectat cu un tip imbracat in negru din cap pana in picioare, cu ochelari de soare, palarie si chitara neagra. Pentru ca stia ca e deosebit si ca trezeste interesul mi-a zambit. Era strain. De unde stiu? Romanii nu zambesc. Au moaca aceea plictisita si sixtirita tot timpul. M-am saturat de fetele gri!

Un batran ma intreba: “Donsora’, da’ salonul de masaj unde e. Ca zice ca e pe Magheru 16...si nu e." Mi-a fost lene sa-i explic ca aici e N. Balcescu 18., ca Magheru incepe cateva sute de metri mai incolo. Urat din partea mea. Nu mai fac. Dar totusi...ce cauta acel batran modest imbracat, mediocru, la salonul de masaj. Ca ar merge la un salaon de masaj hai...treaca mearga...greu cu reumatismul si durerile de sale...dar la un salon de masaj pe Magheru??? O fi organizat vreo tombola salonul respectiv iar nepotul, bussinessman ocupat, nu a putut ajunge si ca sa-si spele pacatele a facut cadou respectiva sedinta de masaj unchiului reumatic?

O batranica se apropie de mine si incepe sa-mi vorbeasca repede pe ton povatuitor. Zgomotul traficului si debitul ei verbal ma cam impiedicau sa o inteleg. Mi-am inclinat mai mult urechea catre ea. Ma felicita ca nu scrumez pe jos si ca folosesc scrumiera. Evident ca apoi incepu sa-mi povesteasca viata ei care evident ca nu ma interesa si cum ar trebui aplicate amenzi usturatoare, etc. Am ascultat-o rabdatoare, i-am zambit. Mi-a spus ca indiferent de cat de invatat si destept esti, in viata ai nevoie si de un dram de noroc. No comment.

“Leo???” Se opri. Da, chiar el era, fostul meu coleg de facultate. Pe role, in blugi scurti. “Chiar asa ma Leo? Nici de abonament la metrou nu mai ai bani?” “Ce mai faci colega?” alea, cele. Placut.

Intr-o dupa amiaza l-am vazut pe Domnul Actor Mircea Abulescu si iar nu am avut tupeu sa-i spun “Respect Domnule OM”. M-am facut mica si l-am privit mergand agale la fel de demn, dar parca un pic de tot adus de spate...

"Do you have one more?" ma pocni accentul lui posh peste urechea stanga. "Yes...just a second" am raspuns incercand sa-mi dau seama ce culoare au irisurile ascunse in spatele ochelarilor de soare foarte negri. I-am oferit un Lucky Strike. Bucuros isi aprinse tigarea si cerceta vitrina agentiei. "Airline tickets?! Awesome! I need to fly back to London in a couple of days." Se mai intampla sa agat noi musterii si la tigare.

Priveam fascinata o tinara doamna frumoasa care tinea de manuta un copil la fel de frumos ca si ea. Imbracati in alb amandoi, cu palarioare albe. Incercam sa-mi dau seama daca acel copil e baietel sau fetita. Copilul ma privea foarte curios. Se oprise si se tot uita la mine. Ii zambeam. “Hai David!”, il ruga doamna. David nimic. Pironit. “Hai David sa mergem! Da, e draguta domnisoara, dar totusi sa te uiti asa insistent la ea inca de pe acum!...” I-am zambit. Mi-am zambit.
Din zambetele acestea mici ma hranesc zilnic.

exercitiu de imaginatie dislexica

lua un cutit si incepu sa taie. firul amintirilor. cerneala sepiei era violeta. curgea in zig zag peste norii scortosi. dupa 2,2(3) vesnicii s-a oprit din picurat. incepu sa deseneze patratele violet pe caietul dictando si sa extraga radical din 42. dadea cu rest. a plecat la plimbare. pe cararea pietruita din padurea tropicala intalni un urs care se oferi sa o care in spatele sau obosita vazand-o. un papagal incepu sa se jeleasca crezand ca banalele lui culori vor impresiona. noroc ca aparu un furnicar voios care puse Psittacidul pe fuga. cand au ajuns la iglu soarele era la zenit dar in iglu era rece. isi facu loc intre incolacelile unui Anaconda si visa un arici. ariciul vana o ciuperca. ciuperca nu voia sa se lase mancata. ariciului ii placea joaca. isi facu de cap cu ciuperca 792 secunde dupa care isi scoase limba lipicioasa si o introduse in gura. si din gura aluneca in pantecele mic. un bondar arunca un bulgare de zapada in iglu si se trezi. isi lua bibicleta din grajd si o lua din loc. fluiera vesela. ajunse la un lac incercuit cu un gard din iedera galbena. deschise poarta cu zabrele aflata pe partea estica a lacului si intra. se aseza picior peste picior pe marginea lacului, isi aprinse un Kent 8 si se apuca sa faca genoflexiuni. calatoria continua, asa ca trebuia sa fie in forma. stinse tigarea in palma stanga si se ridica. ignorand tablita de pe poarta unde scria: "scaldatul dauneaza grav sanatatii" se dezbraca de sandale si sombrero. innota in pluta pana la insulita din mijlocul lacului. se sui in nucul din mijlocul ei si incepu sa numere stelele constelatiei Orion. cand ajunse la nebuloasa 42 pierdu sirul numaratorii. o cioara rosie brazda vazduhul si isi lasa gainatul albastru sa pice in capacul de mustar. fluiera dupa un fluture sa o ia din nuc. in timp ce zburau o albina le taie calea. facura un troc bun:2 nanometri de catifea contra 2 nanolitri de miere. se facu din nou dimineata. isi croi drum prin roua ierbii grase. gasi o carapace de testoasa si se ghemui in ea. isi scoase creionul din sutien, desena 6 cercuri mici in jurul unui cerc mare in care scria "nebunie".

Despre garoafe

Garoafa. Iti amintesti cand ai pronuntat ultima oara cuvantul acesta? Nici eu. Iti amintesti cand ai vazut ultima oara vreuna? Nic eu. Joi seara mi-a venit in minte cuvantul asta. Imi place mai mult cum suna in engleza:Carnation. La ce s-or fi gandit??? De ce carne? Poate din cauza preponderentei speciilor de culoare rosie. Asta pana sa apara tehnologia incurcisarilor feluritelor specii. Carne frageda si fina in valuri. Ce parte din mine disecata ar aduce cel mai mult cu o garoafa ? Ma privesc. Sunt cam slaba. Ma gandeam la coapse, dar aceste sunt acoperite de un oaresce strat mic si pufos de grasime. Mi-ar fi placut sa fie o parte de sub sanul stang, dar imi simt coastele. Deci nu. Gata stiu: muschiul din spatele geunchiului drept, Gastrocnemius pe numele lui. Gastro...= mancare. De la garoafa tot la mancare ajungem. Bine a zis cine a zis ca totul trece prin stomac. Sa fie oare stomacul cel mai important organ din corpul nostru? Cine e pentru stomac si cine e pentru inima? Hmm...inima poate fi pompata si artificial. Dar stomacul? El trebuie sa aiba tot timpul ceva de macinat. Trebuie sa poata fi capabil sa macine - digere cum se exprima specialistii. Asadar cred ca avem 1-0 pentru stomac.
Dar sa revenim la garoafe. Si azi am trecut pe langa o florarie, dar nu mi-a sarit in ochi nici o floare. Era doar un curcubeu. Garoafele imi amintesc de inmormantari. Si nu, nu le vad albe ci rosii! Pline de pasiune! Ce e oare in capul oamenilor care aduc garoafe rosii la o inmormantare? Realizez ca toate coroanele funerare sunt facute din garoafe! Oare pentru ca sunt mai simplu de manuit? Dar de ce nu crinzanteme! Mov, grena, galbene , albe, ruginii..vai dar cata varietate! si decenta in acelasi timp!
Hmm...ca sa-si rada de mort? Fraiere...gata cu pasiunile, cu carnalitatea, cu buzele rosii, cu pielea inrosita de fierbintela. Ia de-acilea niste biete petale care pana maine se vor topi oricum.
Nu mi-au placut niciodata nodulii din dreptul frunzelor de pe tulpina garoafelor. Mult mai gratioase sunt tulpinile trandafirilor cu spini care te surprind ivindu-se unde te astepti mai putin. Plus ca in nesimtirea lor petalele garoafelor cresc parca la infinit si nu au bunul simt sa cada, nu! ingreuneaza biata tulpina pana aceasta nu mai suporta greutatea corolei si se rupe. Garoafe obeze. Pe cand petalele de trandafir plutesc atat de usor. Se lasa prea repede...nu dau voie tulpinei spinoase sa arate de ce e cu adevarat in stare sa sustina!
Cat despre mirosul garoafelor, eu mi-l amintesc pe cel din copilarie, cand inca mai erau pe piata garoafe adevarate, nu tot felul de prototipuri imperecheate, coafate, grizonate, dantelurite si crosetate ca acum. Acel miros era dulce si oarecum un pic obscen. Brusc imi amintesc de spray-ul "bun" al maica-mi care se numea Impuls si era tinut la mare cinste pe raftul de sus din sifonier unde noi nu ajungeam decat daca ne urcam pe scaun. Sau cand mai crescuseram un pic, cocotate pe pantofii cu toc cu 3 numere mai mari.
Si cand te gandesti ca totul a pornit de la un BigBang cum zic unii...
Dar stele rosii exista? Mi-ar placea sa vad o stea rosie.