imunitate

Esti pe un camp. Mergi in nestire. Nu pe drumul ala prafuit. Nu. Acum ai luat-o de-a curmezisul lui. Vrei sa descoperi peisaje noi. Drumeagul acela l-ai batut de atatea ori incat poti merge si cu ochii inchisi pe el. Vrei sa vezi cat mai mult, tot, daca s-ar putea. Iti doresti sa ai inca vreo doua - trei vieti.
Bate vantul tare. Nu-l simti. Iti zboara palaria de pe cap. Nu simti ca s-a cam racit atmosfera acolo sus. Incepe sa ploua. Din ce in ce mai tare. Nu simti. Te lovesc niste pietricele mici si reci. Nu, nici pe acestea nu le simti. Se opreste urgia. Tu iti vezi de orizontul tau. O raza de soare iti mangaie umarul stang. Nu o simti. O briza calda te invaluie. Nu simti. Soarele se ridica, iti arde ochii si pielea. Nu simti. Felurite pasari brazdeaza cerul si glasuiec in limbile lor. Nu le vezi, nu le auzi.
Ajungi la poarta unei cetati. Bati si ti se deschide. Lume multa, colorata, prietenoasa. Te asezi la masa cu ei si te hranesti cu o multime de povesti. Frumoase, triste, de razboi, de dragoste, de viata. Povesti urate nu exista. Le pui o multime de intrebari. Prinzi putere, te ridici si iti continui drumul prin acea cetate. La vest cetatea nu are ziduri. E doar o faleza foarte inalta, in fata careia se deschide oceanul. Il privesti cum se zbate si abia atunci simti ceva. Mirosul sarat. Te revigoreaza. Te dai indarat douazeci de pasi, iti iei avant, alergi si sari. O noua experienta. Acum vrei sa afli si povestile pestilor.