sete

Imi placea vinul.  Vinul alb. Nu berea, nu maneaua, nu dansul din buric.
Imi era sete. Dupa ce papilele mele au simtiti pentru prima data aroma boabelor rumenite am inceput o cautare asidua a lor pentru a le stoarce sucul dulce, ametitor, un pic intepator si a-mi umple paharul. Cum simtul meu estetic este destul de dezvoltat, privirea mi se oprea doar asupra boabelor cele mai frumoase, rumenite. Le priveam si parca le si simteam gustul. Le gaseam destul de greu. Ajunsesem sa fiu foarte deshidratata la un moment dat. Mai dadeam peste niste boabe mici si pricajite, dar prefeream sa mor de sete decat sa ma aplec si sa le ridic. Imi placea doar sa le vad cum se rostogolesc din varful bocancului meu.
Intr-o buna zi insa, ametita rau fiind din cauza lipsei acestei licori mi-am calcat pe suflet si am cules o boaba mica, rotunda, zglobie. Parea coapta...parca un pic cam prea coapta...stiam ca nu-mi va placea gustul...dar setea era mare. Mi-am infipt dintii in coaja ei sa-i simt gustul. Prea dulce pentru gusturile mele...Atat de dulce incat atunci cand am aruncat-o cat colo mi-au dat lacrimile...De ce nu ma puteam multumi doar cu dulce?...
Uneori ma mai impiedicam de cate o boaba care ma trantea la pamant. O striveam, beam sucul dulce-amarui, ma ridicam si cautam mai departe.
Intamplator am dat peste o boaba ciudata...nu era asa aratoasa. Mai degraba oarecum stravezie...dar ma fascina! Am urmarit-o. Mai ca uitasem de sete. Voiam doar sa o privesc. Uneori o mai pierdeam si atunci sufeream mult. Cand o regaseam eram in culmea fericirii. Am petrecut mult timp privind-o si la un moment dat am realizat ca totusi, vreau sa o gust. Daca ma fascina atat de mult privelisetea ciudata...iti dai seama ce gust trebuia sa aiba? Dar nu am reusit, pentru ca tocmai atunci cand imi faucusem curaj sa o gust, a disparut...probabil in tara boabelor stravezii...Acum nici boabele rumene nu mai atrageau...voiam boabe stravezii...
Insa la un moment data am pus ochii pe o boaba rumena foc. Voiam sa  ma cam las de goana dupa boabe, sa gasesc o modalitate de a-mi potoli setea altcumva. Dar fireste ca nu am reusit. Am urmarit tiptil boaba rumena si fix cand era pe marginea unei prapastii si era sa o pierd am prins-o. Mine, all mine! Adevarul e ca imi era cam sete. Si da, era dulce, cu un iz placut de vechi si da, m-am ametit foarte repede. Am stors cat am putut si mi-am reumplut paharul. Insa cand sa ies pe usa, ametita fiind, m-am impiedicat si am spart paharul. Toata licoarea mea se duse dracului!  Imi parea rau de iarba din fata casei...care fusese patata de acea licoare care capatase nuante rozalii. Voiam sa ploua, sa spele tot. Am dormit vreo trei zile in sir ca sa uit tot. Cand m-am trezit din mahmureala eram ca noua. Am fost surprinsa cat de repede s-a dus toata acea amortela.
And here we go again!
In iarna ce a urmat, pe un ger cumplit  am regasit o boaba care imi atrasese un pic atentia inca de cand sorbeam cu nesat din boaba rumena. Privind-o mai atenta acum mi s-a parut fascinanta. Avea o elipsa perfecta, era aurie iar soarele cu dinti de iarna o facea sa capete tot felul de nuante. Chihlimbar nu altceva. Trebuia sa fie a mea! A fost simplu. M-am ridicat un pic pe varfuri si am cules-o. Am tinut-o in palma un pic, nu ma mai saturam sa o privesc, imi era un pic teama sa imi infig dintii in ea. Daca ma ametesc iar? Am tras un pic de timp ca sa prelungesc dulcea agonie. Si am gustat-o. Asa cum banuiam avea o alta aroma. Fata de alte soiuri pe care le incercasem aceasta boaba era foarte racoritoare si proaspata. Stropii ei imi gadilau papilele intr-un mod foarte placut. La un moment dat mi-a trecut prin minte ca probabil cam asa trebuie sa fi fost si boaba stravezie...Strop cu strop paharul meu incepea sa se umple. Mergea destul de greu, dar imi propusesem sa fiu cumpatata, sa savurez fiecare strop, sa sorb cu inghitituri mici sa nu ma mai ametesc. Dar cum fiecare boaba are un numar fix de stropi in ea si acesteia ii venise sfarsitul. Intr-o buna zi, cum stateam eu si o tineam in palma pregatindu-ma sa mai storc un strop din ea, s-a rostogolit. Peste munti si vai, s-a intors in tara boabelor chihlimbarii. Dar nu mi-a mai parut asa rau. Nu ma ametisem decat foarte putin.
Si atunci m-am hotarat sa schimb bautura! Sete, sete, bun, trebuia sa o potolesc, dar trebuia neaparat sa gasesc o alta licoare caci de buna seama de la vin ma cam ameteam. So...good bye white wine...

Mi-am amintit de un colt unde erau depozitate niste sticle ce contineau un lichid verde. Era ABSINTH. Am coborat in subsol, am parcurs labirintul de tunele subterane si am gasit acea camaruta. Ladita era tot acolo. Liniste ca de mormant. Dar era bine. Pace deplina. Am luat o sticla si am desfacut-o. Mireasma de anason a inundat camaruta. Am curatat un pahar de praf, l-am umplut pana cand a devenit verde de tot, l-am dat pe gat si asta a fost. Free. Acum imi pot potoli setea oricand am eu chef, cum am eu chef. Rezervele de absinth sunt inepuizabile pentru ca sunt doar ale mele.