imnul impotentilor

In curtea din jurul termocentralei cativa barbati trebaluiau treaba de termocentralist. Cu obrajii rotunzi si imbujorati din cauza frigului (sau berii), imbracati in vesnic patate salopete albastre erau foarte vioi. Sursa vioiciunii era data de un aparat de radio din care rasuna muzica populara romaneasca. In acel moment m-am intors in timp cu un an in urma. Era o zi calda de toamna tarzie.
Cu doi prieteni pornisem catre munti. Buila Vanturarita. La o rascruce de drumuri am coborat din maxi-taxi ca sa facem autostopul catre poalele muntelui. Dupa vreo doua tigari o Dacie rosie ca focul sa o bata norocul, foarte lasata, cu vopseaua sarita pe alocuri, prafuita si murdara, catadicsi sa opreasca in fata noastra. Ne uitaram unii la alti...ca totusi parea cam pustie zona... si ar fi putut fi sansa noastra sa o luam din loc cat mai repde ca sa nu ne prinda noaptea. Din masina cobori un bade foarte voinic care avea dificultati in a vorbi. Priviri intreabatoare iar.  Ne deschise portbagajul sa ne punem rucsacii. Am urcat in masina si surprinzator aceasta o lua iar din loc. O data cu ea o lua din loc si caseta din radiocasetofon. Din cauza volumului aproape la maxim nu mai auzeam pietrele sfaramandu-se pe caldaram. Tot ce auzeam era:

Pusca si cureaua lata
Ce barbat eram o data
La vanat de prin munti si vai
Cu ortacii mei

Noi impietrisem. La un moment dat ne zambeam amuzati....dar ne-a potolit privirea albastra si inghetata de sub sprancenele albe si stufoase.
Pana si mileurile cu floricele roz de pe bordul acelei furii rosii se zdruncinau din pricina solemnului moment.
Anul acesta am descoperit ca aceasta melodie mai mult sau mai putin populara face furori la nunti. Toti tinerii sar de pe scaune pentru a se lua de gat si balangani la unison, cuprinsi de un sentiment de frica a vremurilor ce vor veni.