zambet central

M-am relocat. Pe Bd. N. Balcescu 18. Oare e si mai in buric decat biroul de langa BNR? Oricum, imi placea mai mult sa respir langa pasajul Villacrosse. Aerul era mai auriu.

Fumez. Mult. Insa sunt pe cale de squeaky clean.
Insa nu despre acest lucru e vorba, ci despre oameni. Evident ca ies des afara din agentie sa mai fumez cate o tigare. Am constat ca aproape in 70% din iesirile mele sunt abordata de cate persoana.
Azi la prima tigare am iesit zambind afara. Fix in acelasi moment m-am intersectat cu un tip imbracat in negru din cap pana in picioare, cu ochelari de soare, palarie si chitara neagra. Pentru ca stia ca e deosebit si ca trezeste interesul mi-a zambit. Era strain. De unde stiu? Romanii nu zambesc. Au moaca aceea plictisita si sixtirita tot timpul. M-am saturat de fetele gri!

Un batran ma intreba: “Donsora’, da’ salonul de masaj unde e. Ca zice ca e pe Magheru 16...si nu e." Mi-a fost lene sa-i explic ca aici e N. Balcescu 18., ca Magheru incepe cateva sute de metri mai incolo. Urat din partea mea. Nu mai fac. Dar totusi...ce cauta acel batran modest imbracat, mediocru, la salonul de masaj. Ca ar merge la un salaon de masaj hai...treaca mearga...greu cu reumatismul si durerile de sale...dar la un salon de masaj pe Magheru??? O fi organizat vreo tombola salonul respectiv iar nepotul, bussinessman ocupat, nu a putut ajunge si ca sa-si spele pacatele a facut cadou respectiva sedinta de masaj unchiului reumatic?

O batranica se apropie de mine si incepe sa-mi vorbeasca repede pe ton povatuitor. Zgomotul traficului si debitul ei verbal ma cam impiedicau sa o inteleg. Mi-am inclinat mai mult urechea catre ea. Ma felicita ca nu scrumez pe jos si ca folosesc scrumiera. Evident ca apoi incepu sa-mi povesteasca viata ei care evident ca nu ma interesa si cum ar trebui aplicate amenzi usturatoare, etc. Am ascultat-o rabdatoare, i-am zambit. Mi-a spus ca indiferent de cat de invatat si destept esti, in viata ai nevoie si de un dram de noroc. No comment.

“Leo???” Se opri. Da, chiar el era, fostul meu coleg de facultate. Pe role, in blugi scurti. “Chiar asa ma Leo? Nici de abonament la metrou nu mai ai bani?” “Ce mai faci colega?” alea, cele. Placut.

Intr-o dupa amiaza l-am vazut pe Domnul Actor Mircea Abulescu si iar nu am avut tupeu sa-i spun “Respect Domnule OM”. M-am facut mica si l-am privit mergand agale la fel de demn, dar parca un pic de tot adus de spate...

"Do you have one more?" ma pocni accentul lui posh peste urechea stanga. "Yes...just a second" am raspuns incercand sa-mi dau seama ce culoare au irisurile ascunse in spatele ochelarilor de soare foarte negri. I-am oferit un Lucky Strike. Bucuros isi aprinse tigarea si cerceta vitrina agentiei. "Airline tickets?! Awesome! I need to fly back to London in a couple of days." Se mai intampla sa agat noi musterii si la tigare.

Priveam fascinata o tinara doamna frumoasa care tinea de manuta un copil la fel de frumos ca si ea. Imbracati in alb amandoi, cu palarioare albe. Incercam sa-mi dau seama daca acel copil e baietel sau fetita. Copilul ma privea foarte curios. Se oprise si se tot uita la mine. Ii zambeam. “Hai David!”, il ruga doamna. David nimic. Pironit. “Hai David sa mergem! Da, e draguta domnisoara, dar totusi sa te uiti asa insistent la ea inca de pe acum!...” I-am zambit. Mi-am zambit.
Din zambetele acestea mici ma hranesc zilnic.